... la tine acasă.

Manichiura executată la salon este, cel mai probabil, parte a rutinei dvs. lunare, însă există situații în care, din lipsă de timp sau dispoziție, nu puteți beneficia de servicii profesionale. Poate că aveți o piele foarte sensibilă, alergică la produsele cosmetice folosite în saloane, sau poate că pur și simplu doriți să vă încercați măiestria și simțul estetic într-un domeniu rezervat până acum specialiștilor. Pentru astfel de situații, aveți nevoie de un mic ghid, astfel încât, în câteva etape simple, care nu necesită cine știe ce efort, să obțineți manichiura perfectă, asemănătoare celei executate în centrele specializate. 

1. Îndepărtați vechiul lac de unghii: Eliminați vechiul lac de unghii, îmbibând discul de bumbac în acetonă. Presați ușor, cu o mișcare de du-te vino, începând de la baza unghiei către vârf. Spălați-vă, apoi, pe mâini cu apă și săpun și uscați-le cu un prosop moale.

2. Piliți bine unghiile: Utilizați pila de unghii pentru a le da acestora forma dorită. Începeți prin a le scurta, dacă este necesar, apoi modelați-le după inspirație, prin mișcări susținute care încep întotdeauna dintr-o margine, pentru a se încheia în vârful unghiei. Repetați mișcarea până când obțineți o formă frumoasă.

3. Înmoaie cuticulele: Se umple micul bol cu apă caldă. Se adaugă câteva picături de săpun cremă anti-bacterian, iar degetele se înmoaie în acest amestec pentru câteva minute, nu foarte mult, astfel încât să evităm excesul de înmuiere a pielii. Mâna se usucă apoi cu un prosop moale.

4. Folosiți o cremă specială pentru cuticule: Frecați cuticulele cu cremă, printr-o mișcare blândă, fără a neglija niciun deget. Folosiți apoi un bețișor special pentru cuticule, pentru a le împinge ușor către exterior, astfel încât unghia să rămână curată. Spălați-vă pe mâini din nou, cu apă caldă curată, și uscați degetele cu prosopul.

5. Hidratați bine mâinile: Aplicați o loțiune hidratantă pe mâini și masați până când crema este complet absorbită. Eliminați orice urmă de cremă în exces, ștergând mâinile cu o cârpă umedă.

6. Îndepărtați crema: Folosind o dischetă de bumbac înmuiată în acetonă, frecați ușor unghiile, pentru a vă asigura că orice urmă de cremă este îndepărtată înainte de aplicarea lacului de unghii.

7. Stratul de bază este o necesitate:  Înainte de a aplica lacul de unghii, în culoarea pe care ați ales-o, este important să aplicați un strat de bază, de preferință unul al cărui formulă are proprietăți de întărire a unghiei. Se aplică stratul de bază pe toate unghiile, după care lăsați să se usuce pentru câteva minute.

8. Aplicați în mod corect lacul preferat:  Alegeți culoarea pe care o doriți. Aplicați lacul de unghii lin, cu mișcări scurte, care pornesc de la baza unghiei și se preling către vârf. Trei mișcări de acest tip ar trebui să fie suficiente, ideale, pentru a acoperi fiecare unghie.  Tușele pe care le lăsați pe unghie încep cu rândul din de mijloc, completat apoi cu unul pe fiecare parte laterală. Păstrați la îndemână un prosop de hârtie și o dischetă de bumbac înmuiată în acetonă, pentru a corecta ușor și rapid, orice greșeli.

9. Aplicați cel de-al doilea strat: Așteptați aproximativ zece minute înainte de a trece la cel de-al doilea strat de ojă, care va fi aplicat în același mod.

10. Încheiați cu stratul superior:  Așteptați zece minute, astfel încât lacul de unghii să se usuce complet, după care se aplică un top de lac incolor, care va da strălucire unghiilor dvs. și, de asemenea, va face oja să dureze mai mult. Dacă aveți răbdare până când lacul este complet uscat, nu răspundeți la telefon și nici nu le atingeți de tastele laptopului, la final veți obține o manichiură lucioasă și elegantă, poate chiar rivalizând cu cea executată într-un salon profesional.