“Nu există o meserie mai frumoasă decât cea de estetician. Cel puțin eu așa cred”, spune make-up artistul Mirela Vescan, absolventă a Școlii Internaționale de Cosmetică Valmy, care și-a impus între timp propriul nume ca o marcă puternică în universul esteticii, grație inspirației și consecvenței cu care și-a dus la strălucit final nenumăratele contracte în teatru, film, televiziune, fotografie, modă sau în acțiunile pentru publicul larg, în demonstrații.

 

Povestea începe cu 25 de ani în urmă, însă, pe când Mirela Vescan își câștigase porecla de “buretele”, pentru facinația cu care absorbea orice informație primită la școala Valmy din București. “Acum 25 de ani”, își amintește Mirela Vescan, “Marina Valmy era unul din profesorii școlii Valmy, iar de la ea am învățat foarte mult despre machiajul corector, ne-a oferit din secretele ei, care i-au asigurat succes  la Hollywood. Am fost mereu un mare admirator al ei și am fost emoționată să o regăsesc acum, la București, la fel de prietenoasă și la fel de caldă. Am revăzut-o acasă la ea, in casa mamei ei, înconjurată de cărti și de prieteni”, spune ea. Mirela Vescan a colaborat cu mai toate televiziunile din România, încă de la începutul istoriei lor, pe când gloria și publicul erau împărțite între SOTI și Tele7ABC. Drumul ei a mers, în paralel, pe sub reflectoarele care fac să strălucească podiumurile de modă, în colaborări cu Etiquette, New Look sau Face to Face, răstimp în care a câștigat nenumărate premii de excelență și un binemeritat loc în Top 100 al femeilor de succes din România. A asigurat machiajul pentru peste 400 de coperți de reviste de modă românești, a dat strălucire modelelor care primeau aplauze la Bucharest Fashion Week sau Brooklyn Fashion Week, la Miss România sau Elite Top Model, și a colaborat cu mai toți creatorii de modă din România, de la Catălin Botezatu și Irina Scrotter, până la Escada sau Versace.” La 25 de ani distanță, simt recunoștință, mereu am povestit de unde am pornit”, spune Mirela Vescan, într-un interviu acordat christinevalmy.ro.

 

Valmy: Probabil că, la început de drum, ați evaluat diverse oportunități de carieră, pentru a alege, în cele din urmă, un drum în domeniul frumuseții. Aveți suficientă experiență acum pentru a putea teoretiza plusurile și minusurile acestei alegeri. Cum ați descrie aceasta muncă, care ar fi principalele lucruri pe care ar trebui să le știe un student aflat la început de drum și care sunt cele mai mari bucurii sau neplăceri la care trebuie să se aștepte cineva care v-ar repeta alegerea?

Mirela Vescan: Foarte importantă este pasiunea pentru acesată meserie frumosă. Din punctul meu de vedere, nu există o meserie mai frumoasă, în același timp pot spune că este și foarte grea. Un machior trebuie să învețe mereu și la capitolul cultură generală să fie de nota 10. Este nevoie să știi istorie, ca să știi perioadele importante pe care le-a parcurs machiajul de-a lungul timpului, din preistorie și Egiptul antic, până în zilele noastre. Este nevoie să cunști picură, pentru că tablourile vin spre noi cu informații despre societatea și cultura perioadei în care au fost realizate. Este nevoie de literatură, pentru tot ceea ce oferă ea, de la hrana sufletească, la tablouri descriptive, foarte utile pentru cei care lucrează în teatru. Este nevoie de sculpură, pentru că unora dintre noi ne place prostetica. Este nevoie, de asemenea, să cunoaștem cea de a 7-a artă, filmul, pentru că datorită lui, machiajul a atins valențe înalte și, în 1969, a fost decernat primul Oscar pentru machiaj (filmul "Omul elefant"). Nu în ultimul rând, este nevoie să mai avem noțiuni de anatomie, cosmetică, desen, chimie, marketing, relații publice. Toate la un loc transforma machiajul într-un mod de viață, este un carusel din care nu vrei să cobori.

 

Valmy: Ați reușit să deveniți star într-o profesie percepută, în general, "de culise". Înfrumusețarea se realizează, de regulă, în privat, iar artiștii care contribuie la asta rămân anonimi, deși li se cuvin și lor aplauzele de mai târziu, la aparițiile strălucitoare de pe covorul roșu. Munca dvs, însă, a devenit una "de autor". Dacă ar fi să o povestiți, care sunt cele mai dragi amintiri legate de acest parcurs?

Mirela Vescan: Primele amintiri frumoase le am încă din timpul școlii! Timpul trecea foarte repede, învățam cu plăcere, exersam cu drag și nu uitam nici o clipă că mă aflu într-o fabrică de farduri. În fiecare zi era Crăciun pentru mine. Când am făcut eu cursurile, sediul școlii era în incinta fabricii Miraj și am evadat de multe ori în "secție", am văzut cum se fac fondurile de ten și șamponul, cum se face pudra și cum se mixează fardurile de pleoape.Cu aceste amintiri am mers mai departe. Am lucrat pentru teatru, film, televiziune, fotografie, modă și pentru publicul larg, în demonstrații. Reacția unei femei, la final de machiaj, când realizează cât este de frumoasă, nu se compară cu nimic. În altă ordine de idei, am multe momente de care îmi amintesc cu drag. Am fardat persoane pe care îmi doream să le întâlnesc, mă refer la regele nostru, la Nadia Comaneci… și cum am eu cultul actorului, am avut grija să fiu mereu în preajma lor. Ador freamatul din backstage, iar colaborarea cu designeri este mereu o sărbatoare pentru mine. În curând, eu și Cătălin Botezatu împlinim 20 de ani de când lucrăm împreună, merită să scriu o carte despre toate întâmplările prin care am trecut împreună. Nu am cum să uit, de pildă, prima prezentare de la New York: eram cu Cătălin Botezatu, colecția Funeral. În primă fază, echipele make-up&hair au fost cam "reci" cu noi. După show, ne-au aplaudat în genunchi, eu am primit un coș cu flori și colegii de breaslă mi-au spus: suntem fericiți că am lucrat lângă un profesionist ca tine. Următorul festival a avut ca imagine o manechină din colecția lui Cătălin, au fost șocați și încântați de noi.

 

Valmy: Sigur că pentru un profesionist este un domeniu vast... dar, pentru amatori, există câteva lucruri care "nu se fac niciodată" în make-up și cosmetica? Poate că există și reversul: câteva trucuri care vor da întotdeauna bine?

Mirela Vescan: După 25 de ani, pot spune că principala regulă în machiaj este că nu există nici o regulă, desigur, mă refer acum la latura artistică. Trebuie să respectam etica și igiena, să cunoaștem standardul ocupațional, însă alegerea culorilor ne aparține. În machiaj este important să nu copiezi pe nimeni, să creezi ceva nou în fiecare zi. În cosmetică este important să fii la curent cu tot ceea ce apare nou, însă niciodată nu trebuie să uiti trecutul, lucrurile de la bază asigură rezistența vârfului. Femeile trebuie atrase spre cosmetică și cine alege acesată meserie ar trebui să fie exemplu pentru ceilalți, adică să aibe un ten perfect.

 

Valmy: Pentru că reprezentăm Școala de Cosmetica Christine Valmy, am fi curioși cum priviți acum această instituție. Cum de ați optat pentru aceasta? Poate că păstrati amintiri legate de dna Christine Valmy, de dna Marina Valmy sau de profesoarele de atunci, povești care merită să fie spuse…

Mirela Vescan: La 25 de ani distanță, simt recunoștință, mereu am povestit de unde am pornit. Pe vremea în care am început eu, nu mai exista o școală cu standarde atât de înalte, nu îmi amintesc să fi fost competitori. Era UCECOM-ul, foarte bun pe cosmetică, însă machiajul nu era abordat așa cum visam eu. Doamna Valmy venea des la școală și ne povestea mult despre cum a început, despre cum a creat ea peeling-ul chimic și succesul care a urmat, de cât de greu i-a fost și despre pasiunea ei pentru cosmetică. Exemplifica masajul facial și pot să spun că în  ziua de azi, dacă vreau să-mi alint o prietenă, îi fac un masaj Valmy. Christine Valmy era elegantă, mereu fardată, cu manichiură California, cu bijuterii frumoase, mă fascina. De la Marina am învățat multe despre machiajul corector, astăzi se numește "conturing", dar tot aia este. Lucra repede, frumos și firesc, parcă făcea magie, transforma o fată normală într-un star. Mie, la școală, îmi spuneau Ada sau Adi (ma cheamă și Adriana), însă aveam și o poreclă, "buretele", pentru că absorbeam orice informație. Doamna Mariana Ionescu o să-mi rămână în suflet pentru răbdarea care a avut-o cu mine.

 

Valmy: Pentru cei din afara acestui domeniu, o carieră în zona frumuseții înseamnă o ușă de intrare spre o lume extravagantă, cu bani mulți, contracte bine plătite cu case de producție, prietenii cu vedete, o viață strălucitoare și echilibrată fianciar. Ce e legendă și ce este adevăr în toate acestea? Cum a fost parcursul dvs. profesional?

  Mirela Vescan: Poți avea parte de toate acestea, poate în altă ordine. Este nevoie să parcurgi niște etape ca să ajungi la contracte bine plătite și relații, ai nevoie să câștigi experiență, să te faci util, să ai etica și vocația prieteniei. Eu am avut șansa de a lucra în televiziune, am colaborat cu toate și am cunoscut oameni frumoși. Când am absolvit școala de machiaj, aveam o colaborare cu o școală de modele, predam machiajul manechinului, era deja o lume frumoasă, care m-a primit cu brațele deschise. Dacă evoluezi, vine și relaxarea financiară. Drumul nu este presărat numai cu perle, am întâlnit și oameni care aduc ghinion, care practică această meserie fără să o simtă cu adevărat. Este nevoie de make-up artiști la noi în țară, abia acum se contureaza aceasta "breaslă". Daca esti sincer, ai sufletul curat și înveți, îți atingi toate obiectivele.

 

Valmy: Unde ați ajuns acum, unde vă putem găsi, ce servicii oferiți și care este clientela? Care sunt planurile dvs pentru viitor?

Mirela Veascan: Acum sunt ambasadorul oficial Rimmel London în România, ambasadorul genelor Ardel, ambasador TopLine, am un CV uriaș, mulți prieteni și am și o școală a mea. Sfatul meu este ca un elev să treacă prin două-trei școli, ca să absoarbă informație, să-și pună informațiile în ordine și să-și contureze stilul. Planurile mele sunt frumoase, voi  publica ceva și am și o surpriză, am multe idei. Sunt ușor de găsit, pe facebook, instagram și pe blog, la www.mirelavescan.ro